Cu toate ca sunt constient de armonia si perfectiunea Universului imi este greu sa ma impac cu un raspuns rezonabil fata de durele sale impulsuri asupra mea. De ce ma simt ca o parte detasata de intreg care nu armonizeaza impreuna cu totul, de ce nu dansez in sincron cu intreaga vibratie inalta. De ce trebuie sa ne simtim loviti si sa suferim pentru ca frecventele noastre sa se inalte, pentru ca noi sa ne trezim din ignoranta? De ce este greu sa putem fi pe deplin constienti de noi si intr-o stare de entuziasm si fericire deplina? De ce realizarile, fericirea ne capteaza total atentia si ne inhiba recunostinta fata de sursa care ofera toate acestea? Am ajuns la stadiul in care imi este imposibil sa judec ceea ce mi se intampla cu toate ca dorintele sunt cu totul altele. Am inteles ca dorintele sunt o nepotrivire pentru acest plan divin desfasurat cu atata inteligenta constienta si iubire mareata incat dorinta chiar nu isi are sensul. Am invatat sa accept totul si sa nu imi mai doresc nimic din placerea de a intelege si de a trai in armonie cu aceasta manifestare divina, acest echilibru care le potriveste pe toate. Insa un singur lucru ma macina: De ce conceptia fiintei este de asa natura incat durerea si suferinta sunt catalizatorii necesari in formarea noastra ca fiinte sensibile si constiente. De ce ne nastem intr-un somn profund din care ne trezim doar prin palme dureroase. De ce un simplu leganat al entuziasmului de a exista nu este suficient in trezirea catre iubire si recunostinta pentru ceea ce suntem cu adevarat? Meritam sa traim ceea ce ne deranjeaza, pentru ca majoritatea suntem niste consumatori de fericire fara nici un fel de recunostinta si entuziasm. Rar ne gandim ca suntem datori cu o lacrima de recunostinta fata de ceea ce ne-a permis sa fim aici si acum, fata de ordinea absoluta ce ne mentine intr-o caldura a posibilitatilor infinite. Mereu omul ranit si trist e cel caruia chiar ii pasa, cel care incearca sa-si dizolve egoismul, regasindu-se si in alte suflete. Probabil ca entuziasmul absolut emanat de cunoasterea interioara a fiecaruia va impune o noua metoda de dirijare catre mult cautata cale de liniste, iubire si implinire deplina.
"De ce conceptia fiintei este de asa natura incat durerea si suferinta sunt catalizatorii necesari in formarea noastra ca fiinte sensibile si constiente." probabil pentru ca e cea mai... sa zicem buna cale de a constientiza viata si modul cum o traim si apreciem, ma gandesc ca probabil era o metoda mai eficienta care sa ne lase sufletele neatinse de durere sau macar sa o limiteze era implementata, caci in fond singurul lucru despre care putem spune ca e perfect este Universul si "metodele" sale
RăspundeţiŞtergereEu cred cu adevarat ca se poate trai si altfel- in iubire...asta daca nu ne e frica de ea ...Totul face parte dintr-un Plan Divin si nu poate fi decit iubire si atat.Iubirea nu doare,ceea ce inseamna ca daca ceva ne raneste si ne creeaza suferinta,atunci pur si simplu nu este iubire si trebuie sa renuntam la acel ceva care ne raneste,pentru ca sa putem sa ne ridicam in vibratia iubirii adevarate,cea care nu conditioneaza,cu alte cuvinte trebuie sa ne curatam propria vibratie prin constientizare.Cind propria vibratie creste,conform legii atractiei,vom atrage acele situatii,oameni,experiente care sunt bune pentru noi reusind astfel sa materializam singuri propria realitate care de aceasta data ne aduce in noi si in realitatea noastra pacea,fericirea,implinirea,iubirea si o comuniune mai profunda cu Divinitatea.E vorba de trecerea de la o vibratie densa-materiala in care suntem nascuti si crescuti,care este o vibratie ce creeaza o realitate a suferintei sub toate aspectele care deriva din frici de tot felul-la o vibratie superioara care creeaza o realitate diferita plina de iubire si implinire.Cheia este sa incetam sa mai detinem controlul si sa-l lasam pe Dumnezeu sa ne conduca fara sa ne mai impotrivim.Cunoasterea Divina este atit de vasta incit ea cuprinde si elementele pe care noi nu le putem prevedea sau intelege.El stie intodeauna calea cea mai scurta care te duce la lumina trebuie sa-l lasam numai si sa avem incredere in El.Asezati-l pe El pe primul loc,vorbitii si purtati permanent un dialog deschis cu El,cereti sfatul,indrumare si protectie si El va va duce intotdeuna la tarm.Faceti din Dumnezeu confidentul vostru si increderea pe care i-o dati Lui se va reflecta in vietile voastre creind abundenta.Trebuie sa avem o viziune pozitiva ca sa atragem o realitate pozitiva,asa incit lasati toate problemele din viata voastra in mainile Tatalui si bucurati-va de viata caci ea este darul minunat al Tatalui!Namaste!
RăspundeţiŞtergereSunt de acord cu tine Daniela ca finalitatea este una spre implinire si lumina. Numai ca procesul spre tranzitie iti forteaza limitele si asta include unele rani si suferinte. Stiu ca inca nu avem o viziune in ansamblu pentru a vedea ca ceea ce ne deranjeaza sunt doar niste etape constructive in formarea noastra a ceea ce trebuie sa devenim. Faptul ca sunt constient si ca pot spune oricand ca INCA EXIST, imi da puterea de a trece peste tot. Multa fericire iti doresc!
RăspundeţiŞtergerehttp://www.scribd.com/doc/24892405/Giulio-Achilli-Sfid????torul-Lo-Sfidante
RăspundeţiŞtergereUn posibil raspuns la intrebarile tale " de ce?"
Astept o parere.:)
Hmm frumoasa referire, Sfidatorul:). Intradevar pentru a nu mai simti suferinta trebuie dizolvat acel ego care simte mereu frica, amenintare, suferinta, atragand toate aceste insusiri propriei noastre fiinte. Expanzand constiinta ne putem desprinde din acest sistem de parti izolate, aria de perceptie si simtire se va largi si nu va mai fi guvernata de acele principii comune sistemului conventionate ca fiind unicile realitati. Sunt constient ca toate acestea sunt o tranzitie, numai ca tranzitia si evolutia poate fi si brusca si dureroasa. Inca ne identificam cu acel portret inegurat, rece care refuza cunoasterea si contemplarea, actionam doar automat, "firesc". Numai bine!
RăspundeţiŞtergere