sâmbătă, 26 martie 2011

Dorinta


Am realizat ca unicul obstacol al omului in calea fericirii este propria gandire care deseori nu rezoneaza cu intamplarile pe care Universul ni le plaseaza. De ceea ce ne este dat sa experimentam ori nu suntem multumiti, ori nu traim momentul din dorinta de a vrea mai mult. Dorintele angrenate in fluxul gandurilor noastre nu ne integreaza mai niciodata in dansul armonios al Universului. Care-i explicatia incompatibilitatii noastre cu Universul si deciziile sale? Cred ca avem o perspectiva foarte stransa in privinta acestuia, adica ne manifestam doar in prisma intamplarii oferite pe moment fara sa integram acest fapt in ansamblul perfectiunii si iubirii cu care Universul ne sporeste Existenta.  Cand vibratia universala si propria dorinta rezoneaza ne simtim impliniti, traim, ne place si totodata ne si pierdem in betia acestei fericiri. Recunostinta noastra este aproape nula fata de Existenta datorita careia suntem in acel deplin extaz. Suntem insetati incat devenim simpli consumatori de fericire, inconstienti de lumina care pe moment ne invaluie si care asteapta sa fie reflectata inzecit de catre noi. Suntem insa egoisti, stoarcem cat putem, pentru ca mintea spune ca totu-i trecator si ca trebuie neaparat sa tinem prizoniera aceasta iubire. Cat de frumos ar fi sa putem constientiza ca insasi acel moment de extaz si implinire e chiar prezentul nostru etern  mult cautat si ravnit, cel a carui continuitate consta in deschiderea adevaratei noastre fiinte unde suntem capabili sa raspundem iubirii cu iubire. Intr-o asa stare nu ne este permisa indoiala, frica, egoismul ci trebuie sa fim puri si sa simtim ca suntem nimeni si totodata sa ne recunoastem in tot. Lasati insa prinzonieri in propria minte, suntem tot mai brutali cu iubirea atat de frageda, care incet, incet se paleste incat intr-un final ne gasim agatati de o floare moarta. Ne simtim iar singuri, tristi si nici acum nu recunoastem ca am pierdut in fata dorintelor, fricii si a lacomiei.
Iubirea ni se prezinta sub forma de valuri de lumina, valuri care vin si pleaca… Atitudinea noastra in fata acestui proces trebuie sa fie una de observator, mereu placut surprins de ceea ce ii este dat sa simta. O simpla interventie ar strica sincronicitatea perfectiunii si ar reda-o sub forma de haos asupra noastra. Doar opreste-te si observa, simte si nu alerga dupa un alt val caci are el grija sa vina la tine. Deschide ochii si priveste cum se apropie, incet si fara graba, cat sa-ti testeze rabdarea si sa te ia prin surprindere. Odata ajuns intinde-te pe mal,  lasa-l sa te cuprinda si asculta-l cand iti sopteste cat a calatorit doar din dorinta de a fi cu tine. Aveti sansa sa gustati impreuna eternitatea, dar alegeti sa amanati din dorinta de a trai dulcea reintalnire. Hraneste-l cu lacrimi de iubire cat sa-i dai puterea sa se reintoarca la sursa si intelege ca Existenta pe care o impartiti o sa va unifice mereu. Te intrebi apoi cine-i aceasta sursa si simti ca ai vrea sa o cunosti. Sinele iti sopteste ca tu insuti esti oceanul valurilor de iubire, iar fiinta iubita este o parte din tine si tu o parte din ea. Cand intalnesti o persoana fata de care simti ceva intelege ca la un nivel mult mai profund al Existentei voi sunteti impreuna si va iubiti mult, iar decorul acela se poate transpune oricand si aici!

4 comentarii:

  1. Catalin, ai gasit calea cea mai frumoasa de fi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Maria! E frumos, intradevar!

    RăspundețiȘtergere
  3. Dorintele...Sunt treburile alea care il faca pe om sa nu realizeze ca e deja acolo unde vrea sa ajunga, ca e deja cine vrea sa devina.
    Cea mai complicata mi se pare dorinta de iluminare. Pana nu se renunta la ea, nu se poate vedea clar. Dar nu iese renuntarea la dorinte, aia ar fi alta dorinta...
    "Dorinta de iluminare e ca lupta pentru pace."

    RăspundețiȘtergere
  4. Recunostinta s-a nascut cu fatza zbarcita; rareori raspunzi in oglinda iubirii cu iubire

    RăspundețiȘtergere